CFR a câștigat al treilea titlu în ultimii cinci, iar clujenii fac o adevărată demonstrație de forță și pe piața transferurilor. Omul care a fost pe teren și a participat decisiv la toate trofeele ardelenilor, Cadu râde de rivalele de la Steaua și Vaslui, dar și de Becali și Porumboiu.
„Porumboiu e o persoană foarte frustrată că de 5-6 ani bagă bani în fotbal și nu câștigă nimic. Dar nu cu vorba sau cu bani se câștigă campionatul, ci cu echipa. Dacă vrei să câștigi campionatul trebuie să faci o echipă care e mai bună decît restul, iar Vaslui încă nu a reușit să facă asta„, a spus Cadu la Dolce Sport.
Becali visează la tilul de șase ani! MM și Reghe ar trebui băgați în ședință după declarația asta „Steaua, de când am venit eu aici, de 6-7 ani, se tot laudă ba că a luat cel mai tare jucător din România, ba că e cea mai bună echipă, și până la urmă nu câștigă nimic, nici măcar locul 2”, a mai spus Cadu.
După transferurile lui Deac, Felgueiras, Sepsi și Valente, Iuliu Mureșan a declarat azi că cel puțin doi jucători vor mai veni în Gruia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER